Marea 2.0 – ziua 3

A trecut și ziua 3 din ieșirea la mare cu laptop și net.

Azi n-am mai plecat nicăieri, am rămas la vila unde locuim și a trebuit să îndurăm un pic de lătrături de câine agitat, care nu iartă nicio mașină străină sau vreun alt câine din zonă, l-am auzit pe nea Caisă de vis-a-vis care striga ceva lui Costeluș sau Coco sau cum naiba îi zicea să foreze mai cu spor cu bormașina…ce să mai, un mediu perfect pentru creativitate.

Oricâtă putere de concentrare am fi avut, am cedat și ne-am mutat la etaj, în cameră, unde am făcut saună cam 3 ore 🙂 A fost o zi plină de succes și în care nu am stat aproape deloc de dimineață.

Am mers să ne întindem la o scoică și un calcan în Bulgaria, la Dalboka.

Chestii noi și interesante!
În Bulgaria am aflat că acoperirea Cosmote e cea care se întinde cel mai departe fără să intre pe roaming, apoi vine Orange, iar cea care rămâne prima fără semnal de România e Vodafone.

Bulgarii au o grămadă de centrale eoliene pe litoral, lângă graniță – sunt uriașe și foarte interesant de văzut în funcțiune.

Drumurile la bulgari sunt mai proaste decât la noi.

În Mangalia am văzut cel mai strategic plasat centru de jocuri de noroc – imediat lângă bancomat, în caz că rămâne omu fără bani sau i se trezește interesul când vede că i-a intrat salariul pe card 😀 sneaky, ce să spun!

Photo-0089

Din vama o iei înainte, mergi vreo 30 de kilometri până la un semn unde scrie Kaliacra la stânga. Mai mergi încă 1 km, după care este un alt semn spre stângă, tot Kaliacra. Mergi cam 4 kilometri şi se face un drum asfaltat la dreapta. Mergi pe drumul ăla până în capătul său, care este în faţa mării. Restaurantul cu ferma de scoici e cel din dreapta, pe stângă e unul care vinde scoici de la Metro.

Citatul e de pe Arhiblog, unde găsiți și mai multe poze de la mica escapadă bugărească.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *